Archive for March, 2013

Mariscele hemoroidale sunt considerate, de foarte multi pacienti, drept complicatii ale hemoroizilor, dar adevarul este cu totul altul. Mariscele hemoroidale sunt consecinte ale unor tromboze hemoroidale externe, ramase netratate de-a lungul timpului. Practic, aceste marisce apar atunci cand persoana in cauza a suferit de hemoroizi externi foarte gravi, timp de foarte multi ani, hemoroizi pe care nu i-a tratat corespunzator sau, mai grav, pe care nu i-a tratat sub nici o forma. Daca si-a modificat alimentatia, hemoroizii externi au disparut singuri, fiind cea mai usoara forma a bolii hemoroidale, si au lasat in urma o zona anala si o mucoasa rectala aparent curate, lipsite de probleme evidente. Realitatea este diferita: la suprafata zonei anale sau a mucoasei rectale se gasesc anumite excrescente, benigne, lipsite de orice fel de semnificatie patologica, formate din tesut epidermal. Motivul aparitiei lor este simplu si se explica strict mecanic: inflamarea venelor anorectale a condus la modificarea structurii fizice a epidermei din zona afectata, marindu-i suprafata. In momentul in care hemoroizii dispar, elasticitatea naturala a epidermei permite acesteia sa se recalibreze, dar numai pana la un anumit punct. Ceea ce ramane la finalul procesului se numeste marisca hemoroidala. Nu exista, in general, nici un pericol asupra sanatatii persoanei in cauza, nu exista dezavantaje din punct de vedere functional al zonei respective, ci doar anumite probleme de ordin estetic.

Totusi, este bine de stiut ca, in conditii speciale, mariscele hemoroidale pot sa degenereze si sa se agraveze. Din nou, toate aceste evenimente se petrec, dar cu mentiunea ca nu pot conduce la un eveniment malign. De ce se agraveaza mariscele hemoroidale? Raspunsul este foarte simplu: o igiena necorespunzatoare a zonei anale si a canalului rectal poate sa conduca la o infectare si apoi la o suprainfectare a mariscelor hemoroidale, ceea ce induce anumite semne fizice. Printre cele mai comune manifestari ale suprainfectarii mariscelor hemoroidale sunt durerile ascutite, dar de scurta durata si, de obicei, aparute la contact, febra usoara si inflamatia. Procesul de diagnostic este foarte complicat de o serie de probleme, printre care se numara si lipsa de specificitate a simptomelor, dar si faptul ca pacientul poate sa ignore prezenta acestor simptome datorita intensitatii lor scazute. De cele mai multe ori, inflamarea mariscelor hemoroidale este tratata ca o infectie difuza, nelocalizata, cu ajutorul antibioticelor sistemice si a unor antiinflamatoare generale. Daca pacientul informeaza medicul de inflamatia prezenta in zona anala, atunci specialistul poate sa ofere persoanei in cauza un antiinflamator local, mult mai eficient decat cele general.

O alta metoda prin care se pot infecta si inflama mariscele hemoroidale este prin ruperea lor de la suprafata mucoasei anale. De obicei, ruperea nu se petrece in mod natural, ci doar daca pacientul intervine in aceasta zona. Astfel, daca hartia igienica folosita este foarte dura si formata din elemente proinflamatorii, persoana in cauza poate sa rupa excrescentele epidermale atunci cand foloseste hartia igienica. Se prefera, in cazul pacientilor care sufera in prezent sau care au suferit de hemoroizi la un moment dat, ca hartia igienica sa fie moale, groasa, usor de manipulat, lipsita de miros si de culoare alba. Calitatea hartiei igienice se poate observa din numarul de straturi pe care aceasta le prezinta. De exemplu, daca hartia igienica are doua straturi, este indicat ca intre straturi sa se afle un spatiu ranforsat cu un alt material, pentru a acorda o rezistenta crescuta materialului. Pe de alta parte, daca hartia igienica are trei straturi, se va observa modul in care se rupe bucata de material: atunci cand ruptura este clara, precisa si cele trei straturi nu au tendinta de a se desface, hartia igienica este de calitate superioara. Evident, daca cele trei straturi se separa la impactul mecanic al operatiei de rupere, hartia igienica este de calitate inferioara si nu trebuie folosita de persoanele care sufera de afectiuni ale zonei anale.

Colonoscopia este una dintre cele mai utile metode de diagnostic folosite de intreaga medicina interna, fiind introdusa in practica uzuala la finele secolului trecut. Practic, cu ajutorul colonoscopiei se pot detecta orice tip de modificari care au loc la nivelul mucoasei interne a tubului digestiv inferior si chiar, in ultimii zece ani, s-au putut prelua bucati foarte mici din zonele afectate de diverse boli pentru a se efectua biopsii, fara a necesita o reala interventie chirurgicala. Definitia clasica a colonoscopiei este urmatoarea: colonoscopia este un act medical cu aspect diagnostic, usor invaziv, care nu necesita o anestezie locala si o pregatire indelungata a pacientului. In realitate, procedura in sine dureaza aproximativ o jumatate de ora, din momentul in care pacientul ajunge la medicul specialist si pana cand acestuia i se ofera un diagnostic. Exista, totusi, anumite cazuri in care colonoscopia nu este suficienta, datorita imposibilitatii stabilirii cu certitudine a naturii unor modificari din structura membranei interne a tubului digestiv inferior, moment in care medicul specialist indica pacientului urmatorul pas pentru obtinerea unui diagnostic corect si complet, adica efectuarea unui examen RMN. Impreuna cu aceasta ultima forma de analizare a interiorului corpului uman, colonoscopia conduce la o apreciere adecvata a starii de sanatate a persoanei in cauza.

colonoscopie

Sonda colonoscopie

Etapele desfasurarii unei analiza colonoscopice sunt urmatoarele:

  • Pacientul se prezinta la medicul de familie, la medicul specialist sau la serviciul de urgente al unui spital cu o anumita problema a sistemului digestiv inferior. Daca persoana in cauza este suspectata de boala hemoroidala complicata sau de o alta afectiune ale carei semne fizice pot fi identificate prin examen vizual, i se recomanda efectuarea unei colonoscopii in urmatoarele cateva zile. In cazul in care pacientul sufera de dureri intense si de sangerari puternice, se trateaza intai aceste simptome si abia apoi se programeaza colonoscopia. Trebuie explicat foarte clar suferindului motivul pentru care colonoscopia este necesara, deoarece, de cele mai multe ori, acesta va refuza initial aceasta procedura medicala.
  • Daca persoana in cauza a acceptat efectuarea colonoscopiei, se trece la explicarea procesului fizic in sine. Cel mai important lucru pe care pacientul trebuie sa il aiba in vedere este acela ca procedura implica un anumit grad de discomfort, dar ca ea nu ar trebui sa induca o senzatie dureroasa. Daca apare durerea in orice moment al analizei in sine, suferindul trebuie sa informeze medicul specialist, iar acesta se va opri si va retrage sonda respectiva. In cazul in care durerea nu dispare nici dupa aceasta eliminare a corpului strain, trebuie investigat daca sonda a produs o ruptura in interiorul canalului rectal, ruptura care poate fi foarte periculoasa.
  • Primul pas in realizarea unei colonoscopii adecvate este curatarea integrala a tractului digestiv al pacientului. Aceasta etapa este, intr-adevar, considerata a fi cea mai grea din intregul proces de catre majoritatea suferinzilor. Motivul este simplu: curatarea tractului digestiv se face cu ajutorul unor substante laxative si purgative, iar pacientul este obligat sa nu paraseasca locuinta timp de douazeci si patru de ore, deoarece va suferi de episoade diareice puternice si repetitive.
  • Odata cu finalizarea curatarii colonului, se poate efectua pregatirea fizica a pacientului. Canalul rectal este relaxat cu ajutorul unei solutii lubrefiante si a unor miscari circulare, proces ce continua pana cand medicul specialist considera ca rectul este capabil sa accepte sonda de colonoscopie. Practic, sonda este compusa dintr-o camera video de dimensiuni mici si dintr-un dispozitiv de iluminat, pentru a permite vizualizarea corecta a interiorului canalului rectal. Foarte putini medici interpreteaza imaginile atunci cand sonda se afla in interiorul pacientului. Majoritatea prefera sa inregistreze examenul fizic si sa il studieze dupa ce sonda a fost extrasa din canalul rectal al pacientului si acesta se simte comfortabil. Pentru o persoana fara nici o pregatire medicala, imaginile obtinute de catre camera video respectiva sunt complet lipsite de semnificatie, fiind neclare si intunecate. Totusi, un specialist este capabil sa distinga cu certitudine intre un colon sanatos si un colon afectat de o anumita afectiune doar printr-un simplu examen vizual.

Există mai multe metode de tratare a hemoroizilor, în funcție de gravitatea acestora. Persoanele care suferă de această condiție pot alege tratamente chirurgicale și non-chirurgicale. Alții pot opta pentru remedii homeopatice, în special in cazurile ușoare. Inainte de a decide asupra carui tratament veti folosi, un consult cu medicul dumneavoastră proctolog este imperativ.

Terapie cu injecții

Scleroterapie

Un tratament comun pentru hemoroizii interni (hemoroizii sangeranzi in special), este Scleroterapia sau terapia cu injectii. Scleroterapia este o procedura în care o soluție sclerozantă sau rigidizanta este injectata prin vena intr-un hemoroid. Majoritatea medicilor propun această terapie injectabilă pentru hemoroizii interni mici. Se folosește o substanță chimică sau o solutie salina care cicatrizeaza țesutul și provoacă vena sa se intareasca. Acest lucru va reduce în cele din urmă alimentarea cu sange a hemoroizilor, cauzând țesut să moară.

Avantajele tratamentului injectabil

Această metodă este ușor de administrat și mai ieftina în comparație cu alte tratamente chirurgicale. Aceasta se poate face ca o procedură rapida pe pacient. După tratament, pacientul se va recupera în termen de 7 pana la 10 zile iar simptomele hemoroizilor (în special sângerarea) vor dispărea. Un alt avantaj al acestei metode este utilizarea pozibilitatea de utilizare in cazul pacienților vârstnici. Medicii prefera să utilizeze această procedură în tratarea hemoroizi mici la persoanele în vârstă, deoarece acestea au deja venele fragile. Pentru persoanele care suferă de hemoroizi multipli, această terapie este de asemenea recomandată. Medicul poate trata până la 3 hemoroizi în doar o singură sesiune.

Măsuri de precauție

Terapia cu injectii nu este recomandată pentru hemoroizii mari, din cauza posibilitati de reactivare la un anumit interval dupa operatie. Există unele cazuri în care hemoroizii au reaparut după 12 luni de tratament. Pentru a fi eficienta, scleroterapia aplicabila în tratamentul hemoroizilor de gradul întâi și începutul gradului 2. Pacienții cu prolaps acut – tromboza, care sufera de sangerari severe sau ulcerații, nu pot apela la acesta metoda de tratament. Procedura poate agrava sângerarea și poate contribui la formarea de ulcere in tesutul mucoasei de colon.

Procedura

Se utilizeaza un gel anestezic local; pacientul trebuie să se întindă pe o masă orizontala, poziționat pe partea stângă în poziție laterală. Pentru a ilumina zona care urmează să fie injectat, un proctologul foloseste un proctoscop, un fel de teava care va fi introdusa in canalul anal. Injectarea se face la baza hemoroidului intern. Dacă pacientul simte durerea prea mare în timpul injectării, ar putea fi din cauza locației incorecte a acului. Injecția se face paralel cu canalul anal, la aproximativ 1 până la 2 cm adâncime. Procedura se face lent pentru a permite 3 – 5 ml de agent sclerozant sa fie dispersat în țesuturi. Complicatiile sunt foarte rare. Acestea ar putea include hemoragia, durere mare și alte reacții adverse datorate injectării accidentale la alta parte decat hemoroidul propriuzis. Doar 0,02% sau 1 în 5000 de cazuri duc la complicatii grave.

Desi recunoscuti drept una dintre cele mai comune afectiuni ale secolului XXI, hemoroizii nu sunt o problema de sanatate moderna. Prima mentiune corecta si completa a bolii hemoroidale apare in tratatele de medicina din perioada antica, iar prima schema de tratament, functionala pana in zilele noastre, este cea descrisa de medicii din acel moment in timp. De-a lungul erelor, medicina s-a concentrat, mai mult sau mai putin, pe descoperirea unui tratament eficient, dar si pe identificarea si izolarea cauzei care sta la baza bolii hemoroidale. Cand cea din urma s-a dovedit a fi practic imposibil de determinat, medicii s-au specializat pe eficientizarea terapiei antihemoroidale, terapie care, pana in secolul XX, a constat din folosirea tuturor elementelor farmacologic active oferite de natura. In general, acestea sunt continute in plante medicinale, plante din care medicii au formulat o serie de ceaiuri pentru hemoroizi.

Printre cele mai cunoscute ceaiuri pentru hemoroizi se numara:

  • Ceaiul de castan: exista doua variante de ceai de castan. Cea mai folosita infuzie de castan este cea din frunzele acestui arbore, deoarece este si cea care actioneaza cel mai repede. Problema apare atunci cand trebuiesc culese frunzele de castan. Este indicat in literatura de specialitate ca frunzele de castan sa fie lasate sa ajunga la intreaga lor maturitate si sa fie culese cu cateva zile inainte ca florile sa infloreasca. Perioada preferata pentru recoltarea frunzelor de castan este primavara tarzie. De asemenea, daca se doreste, se pot efectua doua recoltari pe an, una fiind cea clasica, primavaratica, iar cea de-a doua fiind cea executata toamna tarziu, inainte de uscarea completa a frunzelor. Substantele active continute in aceste frunze sunt, in marea lor majoritate, derivate de tanin, ceea ce le face antihemoragice, cicatrizante si usor analgezice. Daca se concentreaza prin infuzare sau macerare si se aplica direct pe locul afectat cu ajutorul unor comprese, taninurile formeaza o pelicula la suprafata venei anorectale fisurate, practic inchizand ruptura si conferind elasticitatea pierduta vasului de sange. Cea de-a doua varianta a ceaiului de castan este cea obtinuta din scoarta de castan, cu foarte bune proprietati cicatrizante si antihemoragice. Scoarta de castan trebuie luata de pe suprafata arborelui in la finele perioadei lui de vegetatie, adica la finalul toamnei, la inceputul lunii noiembrie. Portiunile de coaja colectate nu trebuie sa fie mai mari de zece centimetri si niciodata nu trebuie sa fie din partea superioara a trunchiului.
  • Ceaiul de tataneasa: desi prezinta anumite proprietati care ar putea sa fie direct utile in tratamentul antihemoroidal, cum sunt cele antihemoragice si cele analgezice, ceaiul de tataneasa nu este suficient de concentrat incat sa permita utilizarea lui efectiva. Astfel, tataneasa este doar un calmant al crampelor intestinale de care sufera orice persoana care prezinta hemoroizi. De asemenea, daca se afla in combinatie cu ceaiul de lemn dulce, tataneasa este usor laxativa. In cantitate foarte mare, ea devine constipanta. Este indicat ca pacientul sa ingere aproximativ doua sute de mililitri de infuzie de tataneasa pe zi sau cincizeci de mililitri de macerat.
  • Ceaiul de vita de vie: folosit, in general, de catre populatia din zona de deal, este un bun cicatrizant si antihemoragic. Din pacate, frunzele de vita de vie nu prezinta efect analgezic, motiv pentru care se foloseste in combinatie cu ceaiul de castan sau chiar cu extractul de galbenele. Se prefera culegerea frunzelor de vita de vie atunci cand strugurii sunt abia aparuti, pentru ca principiile active dispar o data cu coacerea acestora. Este strict interzisa utilizarea ceaiului de vita de vie de catre copii sub zece ani si de catre femeile insarcinate deoarece poate sa induca dureri intense in momentul in care accelereaza procesul de cicatrizare, dureri care sunt dificil de suportat de catre un copil mic si care pot cauza avorturi spontane femeilor insarcinate.